Nomadice (29). O civilizație într-o imagine.

Imediat ce ne-am (re)mutat în Chiang Mai am sunat la una dintre multele firme locale care livrează apă de băut la domiciliu. Încercăm să fim cât de sustenabili se poate nu doar în articole și pe corăbii englezești, ci și în viața de zi cu zi. La Khanom strângeam douăsprezece PET-uri mari pe săptămână și eram nevoiți să le cvasi-aruncăm, adică să le lăsăm în curtea unor vecini care, pare-se, le duceau la centrul de colectare și luau niște firfirei pe ele.

În fine. Duminică am sunat, marți a venit camionașul și ne-a lăsat două navete a câte douăzeci de sticle refolosibile fiecare. Le-am plătit băieților 80 THB (adică 9 RON) pentru toată marfa și i-am întrebat când se întorc să ne aprovizioneze din nou.

“Monday. We come Monday.” mi-a răspuns unul dintre ei, anume cel care știa trei cuvinte în limba engleză. Și duși au fost, lăsând în urmă o amintire de Jimmy Buffett.

Până duminică seara consumaserăm o lădiță și un pic, și asta doar pentru că Elena nu avusese timp să gătească cine știe cât. A doua zi, la prima oră, am scos naveta cu sticle goale în fața porții așteptând să vină transportul.

Pe la 3 după-amiaza, văzând că nu apar băieții și trebuind să plecăm un pic de acasă, am lăsat deasupra sticlelor două bancnote de 20 de bht și o monedă de 5 (pentru osteneală) și ne-am dus unde aveam treabă.

Când ne-am întors, după apus, nu se mișcase nimic. Banii erau tot acolo, sticlele tot goale. Le-am lăsat unde erau. Marți toată ziua. Miercuri toată ziua. Au venit gunoierii, au deșertat pubela, s-au uitat la bani și au plecat. Joi am dat telefon la firmă. Dom’le, rămânem fără apă! Da, da, o să venim! Peste noapte plouase torențial, am înlocuit bancnotele ude cu altele uscate.

Oamenii n-au venit joi, iar vineri au făcut exact același lucru. Sticlele și banii au stat în fața curții cinci zile și patru nopți fără să le dea nimeni importanță, deși pe strada noastră trece tot felul de lume.

În sfârșit, azi dimineață s-a întâmplat minunea. Am găsit la poartă o navetă cu sticle pline. Și 5 baht, bacșișul pe care oamenii nu-l înțeleseseră ca atare și-l lăsaseră, la vedere, pe unul dintre cele douăzeci de capace.

E o întâmplare casnică minoră, care poate nu ar merita cele trei minute de atenție pe care i le-ai oferit. Însă această povestioară condensează două elemente de civilizație orientală pe care le-am tot întâlnit, îngemănate, aproape de fiecare dată când am avut de făcut un lucru în partea aceasta de lume: cinstea, pe de o parte, și atitudinea extrem relaxată față de timp. Vorba Oprei din Pattaya: I’ll see you when you see me.

Pe-aici lucrurile se întâmplă cum dorești tu, dar când doresc ele. Când le vine vremea. Dacă vii încoace și vrei să trăiești ia-ți timp cu tine.