Testăm timp de câteva zile cele mai luxoase hoteluri și resort-uri din Thailanda, apoi ne spunem părerea despre ele cât de obiectiv putem. Am numit această colecție Thailandeluxe. Sperăm să te inspire pentru următoarele tale vacanțe. Azi publicăm al cincilea review din serie, despre Samahita Retreat din Koh Samui.
Cum alegi un yoga retreat.
Să presupunem că ești un yoghin începător. Ai fost de câteva ori la cursuri, poate chiar ți-ai luat un abonament și frecventezi un studio de câteva ori pe săptămână. Cochetezi și cu tehnici simple de pranayama, în speranța că într-o zi vei reuși să oprești timpul în loc.
Decizi că e vremea să investești mai serios în practica care îți face atât de bine. Vrei un retreat de două săptămâni sau un Teacher Training Program de o lună, în funcție de cât de mult concediu îți poți lua. Dincolo de durată, locație și costuri ce altceva e important să evaluezi când alegi locul în care vei învăța mai multe despre practica yoga?
- Stilul de yoga predat. Dacă te-ai obișnuit cu Vinyasa și la centrul ochit se predă exclusiv Ashtanga e mai bine să îl pui deoparte pentru mai târziu. Mergi în direcția cunoscută, îți va fi mult mai ușor să te acomodezi cu noul mediu de practică și să asimilezi informațiile care ți se predau.
- Asane, filosofie, Pranayama – verifică pe ce se pune accentul la cursul respectiv. Poate vrei să îți transformi corpul într-un templu și tot ce te interesează pentru asta sunt asanele, nu ai vrea să nimerești într-un loc unde toată lumea stă în lotus și încearcă diverse tipuri de respirații în vederea experimentării unei stări meditative profunde.
- Mărimea grupului de studiu versus numărul de profesori dedicați acestuia. Dacă o iei în serios evită cursurile unde o gașcă de 30 de yoghini în devenire sunt călare pe un singur profesor. The more the merrier nu se aplică în cazul unui curs de yoga decât dacă e făcut mai mult ca distracție. Iar yoga chiar nu ar trebui tratată ca o formă de distracție.
- Media de vârstă a participanților la curs. E adevărat că veți fi cu toții interesați de yoga, dar și interesul ăsta e de mai multe feluri. Dacă te trezești izolat vreme de o lună cu niște tinerei agitați, vei avea nevoie de multă meditație ca să reziști până la final. E un pic mai dificil de aflat înainte de înscriere, dar nu imposibil. Verifică pagina de Facebook sau contul de Instagram al centrului ca să vezi cine sunt fanii – foști cursanți. Dacă școala nu e prezentă în social media scrie direct la adresa de mail de contact și spune-ți păsul.
- CV-urile profesorilor. Este adevărat că practica constantă a asanelor poate face minuni într-un timp relativ scurt, dar un yoghin care execută un Scorpion perfect nu este neapărat și un bun profesor. Verifică de cât timp predau, unde au studiat și cu cine. Cere centrului adresele lor de email și scrie-le despre nevoile și curiozitățile tale.
Samahita Retreat Lodge, Koh Samui.
Considerațiile de mai sus au fost puse pe hârtie în timpul vizitei mele la Samahita Retreat, un centru de yoga și wellness din Koh Samui pe care l-am inclus în lista de experiențe de 5 stele din proiectul #thailandeluxe. Și dacă tot am schițat criterii, hai să vedem cum arată aplicate pe stabilimentul în cauză.
Centrul Samahita este situat pe coasta de est a insulei, departe de civilizația turistică, în imediata apropiere a unei plaje relativ decente (având în vedere că Samui nu stă grozav la capitolul plaje). Cel mai apropiat 7-Eleven e la câțiva kilometri. Avantajul izolării este, evident, liniștea desăvârșită. Poți medita în voie la orice oră a zilei, iar noaptea vei dormi neîntors.
Bugetul e de fițe dacă îl compari cu retreat-urile sau cursurile de yoga din India. Un avantaj este că centrul oferă un pachet half-board; ai mic dejun, băuturi și cină incluse. Aș mai da o bilă albă pentru curățenia impecabilă și încă una pentru faptul că majoritatea profesorilor sunt vestici și, implicit, înțeleg constituția și limitările corpurilor și minților noastre.
Baza pentru clasele de dimineață este Ashtanga, însă totul se desfășoară într-un ritm gentil. După-amiază se practică restaurative yoga – un stil foarte lent, cu mișcări ușoare și fluide, potrivit chiar și celor ce nu au avut de-a face cu yoga niciodată și foarte indicat persoanelor cu probleme musculare sau la coloana vertebrală.
Cât despre ce predomină în cursurile de la Samahita nu pot spune decât că depinde mult de ce alegi tu. Centrul are o gamă largă de programe, inclusiv unele foarte specializate la care invită profesori dedicați unei anumite laturi a practicii yoghine. În retreat-urile obișnuite și în programele de bază așteaptă-te să practici asane de cel puțin două ori pe zi.
Dacă te înscrii la Foundation Teacher Training – curs ce îți oferă certificare internațională ca profesor practicant – atunci vei avea parte de o lună intensă în care vei învăța posturi, respirație, fiziologie, tehnici de predare. E o bază foarte bună pentru a putea practica de unul singur și de a preda altora mai neștiutori decât tine.
Cu o zi înainte de sosirea mea la Samahita se încheiase un astfel de curs. Absolvenții, 38 de tineri cu media de vârstă pe la 27 de ani, erau în cea mai mare parte americani. Americance, ca să fiu exactă, pentru că bărbații erau aproape inexistenți. Amy, una dintre profesoarele centrului mi-a explicat că în Statele Unite yoga este deja o practică mainstream. Când toată lumea în jurul tău practică yoga nu poți fi mai cu moț decât dacă îți iei certificat de profesor.
Am încercat un masaj suedez. Da, știu, în Thailanda trebuie să fii nebun să ceri așa ceva. Am riscat și nu regret. Neplăcută a fost doar camera în care s-a desfășurat tratamentul: mică, umedă și întunecoasă. Masajul – impecabil.
Centrul are un magazinaș în incintă cu haine și accesorii pentru yoga. Nimic extraordinar în ceea ce privește modelele, prețuri mari spre exorbitante.
Mâncarea a la carte este extraordinară. Totul așa cum îmi place mie: proaspăt, vegetarian, curat, însoțit de multe sucuri și shake-uri preparate pe loc.
Halatul
La Samahita Retreat nu există low season și high season pentru că yoga se practică bine mersi și pe vreme ploioasă.
Costul pentru un yoga retreat de trei zile este de 324 EUR în regim sharing (împarți camera cu un necunoscut dacă nu îți aduci de acasă un partener-prieten) și 414 EUR în regim single. Pentru același program extins la 14 zile costul crește la 1.512 EUR sharing și 1.932 EUR single.
În cazul în care ai o lună la dispoziție și vrei să o investești într-un curs serios, Foundation Teacher Training este cea mai bună opțiune, fie că mai târziu vei preda la rândul tău, fie că nu. Dealtfel, aproape jumătate dintre cursanți se înscriu numai pentru a aprofunda practica yoga și nu devin profesori niciodată. Datele pentru următorul curs sunt 1- 29 noiembrie 2014, iar costurile sunt 3.790 EUR sharing și respectiv 4.290 EUR single. Om shanti!
Despre #thailandeluxe
Proiectul este realizat cu sprijinul Autorității pentru Turism a Thailandei (T.A.T.), biroul pentru Balcani. Mulțumiri Mădălinei Nan și lui Bogdan Gligor pentru implicare și suport. Mulțumiri și lui Amy Arman, profesoară de yoga și Directoare de Marketing a Samahita Retreat pentru ajutorul acordat la realizarea acestui material.
Fotografii de Brad Florescu și Elena Stanciu. Echipament utilizat: SONY A7, SONY NEX-7 și Nikon D90.
Comentarii - Niciun comentariu