Ajută-mă să mă răzbun pe Dragoș Lumpan.

Fotograful Dragoș Lumpan este un măgar. Mi-a furat ideea și trebuie să mă răzbun pe el. Ajută-mă.

Îmi vine o idee.

Într-o seară din vara lui 2010 stăteam la taclale cu nea Ion, managerul Enisala Safari Village. Din vorbă în vorbă și din pahar de ghiurghiuliu în pahar de ghiurghiuliu vine vorba despre puzderia de oi care pășteau pe fiecare imaș dintre Babadag și Sarichioi. Îmi zice nea Ion:

– A, păi astea nu-s de aici, vin ciobanii cu ele tocmai de la Sibiu în fiecare an.
– Tocmai de la Sibiu? Cu ce le aduc?
– Cu ce să le aducă? Pe jos. Au ei traseele lor.

Am înțepenit. De la Sibiu la Enisala sunt 600 de kilometri. Asta pe șosea. Dar cum turmele de oi trebuie să ocolească larg orașele și nu pot fi urcate pe autostradă, însemna că ciobanii respectivi făcuseră cu cel puțin o sută, două de kilometri mai mult, umblând pe cărări numai de ei știute și dormind sub cerul liber.

Ce subiect senzațional de reportaj ar fi ăsta, mi-am zis; și am pus ideea în sertarul de sus al minții, ca s-o am la îndemână când mă voi întoarce să scriu despre România. N-am spus nimănui nimic.

Sesizezi măgăria?

Și mă trezesc acum ceva vreme că acest Dragoș Lumpan se apucase deja să documenteze fotografic, exact povestea transhumanței. Adică îmi furase încă din 2007 ideea care-mi venise cu 4 ani mai târziu. Sesizezi măgăria? Nu putea să mai aștepte până veneam și eu în țară? Măi, cum suntem…

Și nu s-a oprit doar la ciobanii români, ci a luat la picior și Grecia, Albania, Turcia, Italia, ba chiar și Țara Galilor. A publicat un album foto superb, apoi s-a apucat să filmeze. Printre descoperirile lui Dragoș se numără și deja celebrul Ghiță Ciobanul, vedeta campaniei Vodafone.

L-am sunat săptămâna trecută să-i bat obrazul, să-mi exprim invidia profesională și să discutăm despre proiectul filmului “Transhumanța”.

– Sunt bucuros că mă urăști. Înseamnă că am făcut o treabă bună, mi-a spus, cu tupeul caracteristic.

Da, nimic de zis, Dragoș a făcut o treabă excepțională. Mă uit la diversele proiecte de foto și video jurnalism care se umplu de premii și de fonduri pe afară. Nu văd decât sărăcie, război, suferință.

Proiectul lui Dragoș Lumpan spune un cu totul alt soi de poveste. O poveste care a început acum mii de ani, când ciobanii își mutau turmele de la nord la sud și de la sud la nord, după soare și iarbă verde. E o poveste despre un stil de viață aproape dispărut, acela al păstorului nomad sau semi-nomad, al oamenilor care cutreierau pământul liber, fără pașaport și viză de turist, orientându-se după stele și învelindu-se cu cerul, umplându-și puținul timp liber cu cântece și cu snoave. Romântisme.

Ultima Transhumanta pentru crowdfunding from dragos lumpan on Vimeo.

I-am putea compara pe ciobanii transhumanți cu marii navigatori, numai că aceștia din urmă nu aveau în grijă, pe lângă corăbiile lor, și câteva mii de oi, câini și măgăruși.

Transhumanța nu mai rentează. Nutrețul se poate stoca bine-mersi pentru iarnă, nu mai e nevoie să bați latitudinile ca să ajungi la iarbă verde. Iar dacă o faci poți foarte bine să urci oile în camioane și scutești și timp și belele. Povestea transhumanței așa cum o știm din Miorița este pe cale să se încheie înainte de a fi fost spusă.

Dragoș Lumpan este probabil ultimul martor al acestui fenomen care, dacă va dispărea de pe imașurile Europei, poate rămâne măcar întipărit pe acest film-tribute documentat de un jurnalist român.

Răzbunarea.

Bugetul întregului documentar “Transhumanța” s-a ridicat la peste 100.000 de euro și a fost finanțat, până în această fază, de Institutul Cultural Român, AFCN, GAV, Urban Spaces și din buzunarul propriu al lui Dragoș (ce bătaie o fi mâncat acasă nu vreau să știu).

Dragoș a parcurs 50.000 de kilometri și a filmat 100 de ore de brut video care acum trebuie montate și procesate în materialul final. Această ultimă parte a proiectului necesită încă 15.000 de euro, din care jumătate vor fi puși de Dragoș. Pentru cealaltă jumătate, adică 33.333 RON, autorul a lansat o campanie online de strângere de fonduri.

Donatorii vor primi așa:

– Între 30 și 50 RON: o invitație pentru o persoană la premiera filmului, numele pe genericul de final, un wallpaper mioritic și o stea mioritică pe pagina de Facebook a filmului.
– Între 50 și 80 RON: la fel ca mai sus, dar invitația la premieră este pentru două persoane.
– Între 80 și 150 RON: la fel ca mai sus plus albumul foto “Ultima Transhumanță”.
– Între 150 și 250 RON:  la fel ca mai sus plus un DVD cu filmul, semnat de autor.
– Între 250 și 500 RON: plus un print în ediție limitată cu o imagine din albumul “Ultima Tranhumanță”.
– Și așa mai departe până la super-perk-ul unui workshop privat de fotografie la o stână timp de 3 zile pentru cine donează mai mult de 3000 de RON.

La momentul la care scriu aceste rânduri campania lui Dragoș Lumpan a depășit deja jumătate din suma necesară finalizării filmului. Cei 92 93 135  191 de susținători care i s-au alăturat lui Dragoș au donat peste 19.000 24.000  30.800 RON și, astfel, și-au așezat numele pe genericul “Transhumanței”. Poveștile de pe drum pot fi citite pe blogul proiectului (și-a făcut și blog omul, sigur s-a luat după mine).

Eu m-am răzbunat pe Dragoș Lumpan. Intră aici și răzbună-mă și tu un pic. Mulțumesc frumos.

Update: campania de strângere de fonduri a fost un succes. “Transhumanța” intră la montaj. Mulțumiri tuturor, spor la treabă, Dragoș.

Despre același subiect a scris, mult mai inspirat decât mine, Vlad Petreanu.