Ultraportabile (5): Scurta și interminabila poveste a unui prost.

Îmi amintesc cu nostalgie cât de prolific eram în primele luni după sosirea în Thailanda. Scriam articol după articol, câte unul-două, ba chiar și câte trei pe zi. Scriam despre orice îmi pica în rază: barul vecinului, licuricii, sunetele ploii, familiile de ruși, pisicile, piața de mâncare, tran-sexualii.

Scriam în prostie. Pentru că eram prost.

Nu știam nimic, nu pricepeam nimic, mă miram de toate cele și încercam să găsesc explicații. De cele mai multe ori, incorecte. Să fac comparații, de cele mai multe ori inoportune. Scriam din ignoranță și din superficialitate. Aveam impresii, nu și habar. Vorba aceea: “Cine nu știe pentru el poate să-i învețe pe alții”.

De unde și foarte multele prostioare pitorești pe care le-am scris despre Thailanda la început. Nimic cu adevărat util sau important în faptul că mi-au intrat doi licurici în cameră, într-o noapte cu Lună Plină. Asta nu spune nimic nici despre licurici, nici despre Lună. Când nu cunoști te miri de orice și orice mărunțiș ți se pare o descoperire demnă de împărtășit lumii.

Lucrurile s-au schimbat și se schimbă încet-încet, pe măsură ce-mi uzurp cu bună voință acea superficialitate dătătoare de aripi. Nu-mi mai pot permite să tratez întâmplările și realitățile de pe poziția parașutistului. Lucrurile au rosturile lor, unele vechi de sute sau mii de ani, rosturi pe care nu se cuvine să le spulber cu un hăhăit ignorant. Orice realitate ascunde straturi succesive de sens, aflate adeseori în contradicție. Mai ales într-o lume atât de diferită de a noastră. Cauți adevărul ca și cum ai decoji o ceapă. Lacrimile sunt parte din asta.

Uneori îmi ia și un an întreg ca să spun o poveste, pentru că sunt anumite elemente pe care nu le-am înțeles și la care încă mai caut răspuns. Vizitez un loc și de două sau trei ori, la interval de câteva luni, până mă hotărăsc ce să scriu despre el. Alteori amân povestea pentru că n-am găsit încă unghiul potrivit. Ce folos să prezinți fapte corecte dintr-o perspectivă greșită?

Tot ce vreau e ca, de câte ori îmi recitesc articolele, să-mi zic: “mă, da’ prost mai erai”.

Seria “Ultraportabile – povești  ușoare și rapide” este editată cu un ultrabook Portégé pe care TOSHIBA România mi l-a oferit ca să-mi fie mai ușor la drum. Și-mi este.