Tedoo cu Brad Florescu

Ultraportabile (7). Libertate, gen.

Ești liber. Apoi începi să îți dorești. Și nu mai ești.

Sunset Indian Ocean Indonesia

Of. Lung a mai fost drumul, dar am ajuns până la urmă. Îmi las bagajele în cameră și, fără să mai pierd o secundă, ies pe plajă. Înaintez pe nisipul fin care îmi dezmiardă tălpile și nu mă opresc până când valurile, mici și molatice, mă mângâie răcoros pe gleznele obosite. În fața mea, apusul, cel mai frumos și mai irepetabil apus posibil.

Aaaah, în sfârșit liber! Liber, liber, liber!

Vai, cum e apusul ăsta! Ar trebui să-i fac o poză, să-mi împărtășesc cu alții această libertate. Nu sunt egoist, îmi place să împărtășesc. Dar, dammit, mi-am lăsat aparatul în cameră. Și telefonul. De ce le-oi fi lăsat. Așa merita o poză apusul ăsta…Păcat. Lasă, c-o să fie și mâine la fel. Acum sunt liber. Liber, liber, liber.

Jap! Dispari, țânțare! Am uitat să mă dau cu spray. Da’ chiar, am luat spray-ul la mine? Parcă da, dar unde l-am pus? Cred că e în rucsacul mic, în buzunarul din stânga, lângă lanternă. Ba nu, n-are cum, că mi l-ar fi confiscat în aeroport. Trebuie să fie în rucsacul mare, cu încărcătoarele. Ce de țânțari la ora asta. Sper să nu-mi dea vreo afurisită de malarie.

Chiar, am luat pastilele contra malariei? De luat sigur le-am luat, dar unde le-o fi pus? Tre să fie în trusa medicală, sub tricouri.

Ce miros vine de la terasa aia…fructe de mare ceva. Aoleo, ce poftă-mi face. După ce termin aici mă duc obligatoriu să bag niște king prawns la grătar cu mujdei de usturoi. A, stai, că ăștia de pe-aici nu fac mujdei. Păcat, ar fi mers perfect. De ce n-or face?  Proști mai sunt asiaticii ăștia.

Ia uite ce bucățică se apropie. Vai, cum arată fata…ce față de păpușă are. Și ce picioare… O fi englezoaică? O fi liberă? Că m-aș băga să fim liberi împreună câteva zile, nopți, you know. Mai bine ești liber cu cineva, mai ales dacă arată bine. Libertatea de unul singur o fi mișto, dar te deprimă. Haide, spatele drept, încordăm un pic mușchiul, sugem burta, să vadă fata calitate…Mamă, cum arată.

Cine naibii e fraierul ăla care aleargă după ea cu un șal în mână? A, nu, nu pot să cred, e gagică-său! Uite, îi pune șalul pe umeri și o ia în brațe. Deci nu e liberă fata. Păcat, arăta binișor.

De fapt, nimeni nu e liber ca mine. Aaaah. Liber, liber, liber…

…….

Țânțare, AM ZIS DISPARI!

Mi-e foame.

Seria “Ultraportabile – povești  ușoare și rapide” este redactată și publicată pe un ultrabook Portégé pe care TOSHIBA România mi l-a oferit ca să-mi fie mai ușor la drum. Și-mi este.

 

Vezi galerie imaginiIntră în galeria de imagini a articolului

Comentarii - Niciun comentariu

Lasă un comentariu