Ultraportabile (8).Cea mai mare greșeală din istoria omenirii.

Unele voci susțin că cercetătorul american Jared Diamond a exagerat un pic în articolul “The Worst Mistake in the History of the Human Race”, publicat în 1987. Că nu aceasta ar fi cea mai mare greșeală a umanității, că sunt altele mult mai mari și că, în fond, imensa eroare e a fost de fapt un pas major către progresul speciei.

Dar teoria lui Diamond se bazează pe câteva argumente greu de combătut. Cu atât mai mult astăzi, când avertismentele lansate de autor devin evidente pentru toată lumea.

Jared Diamond susține că cea mai gravă eroare din istoria umanității a fost renunțarea la viața nomadă de vânător-culegător și trecerea la agricultura sedentară. 

Sedentarizarea populației, începută acum 15.000 de ani, a avut efecte nefaste asupra omenirii, atât în plan biologic cât și în plan social.

Mulți, mici și bolnavi.

Dieta nomazilor, constând în nu mai puțin de 75 de sortimente diferite, era mult mai bogată în nutrienți decât cea a fermierilor. Datele arată că trecerea la agricultura sedentară a scurtat, pe fondul unei alimentații monotone, speranța de viață de la 25 la 19 ani. Analiza unui lot de schelete descoperite în Illinois relevă faptul că nomazii erau, în medie, cu 11 centimetri mai înalți decât fermierii și că aveau o stare de sănătate mult mai bună. Așadar, odată cu sedentarizarea, omenirea s-a ales cu o dietă săracă (bazată în special pe carbohidrați) care i-a șubrezit sănătatea și i-a diminuat talia. Fermierii mâncau mult și prost.

O altă consecință a trecerii la agricultură a fost explozia demografică. În societățile nomade, un cuplu era obligat să mențină intervale de patru ani între copii, pentru ca mama să poată avea grijă de prunc până când acesta devenea capabil să se deplaseze pe propriile picioare. Abundența hranei – fie ea și de proastă calitate – și sedentarizarea au făcut ca femeile să poate naște mai des. La asta s-a adăugat și nevoia mâinii de lucru la câmp. Cu cât mai mulți copii, cu atât mai mult ajutor la treburile fermei.

Pornind de la teza lui Diamond, Tom Standage explică, în “An Edible History of Humanity”, impactul pe care surplusul de alimente, rezultat al agriculturii sedentare, l-a avut asupra organizării sociale.

Prima (și probabil cea mai dăunătoare) idee născută din sedentarism a fost dreptul de proprietate. Societățile nomade se ghidau după un set de reguli complet diferite de cele acceptate azi ca dat natural. Cantitatea de bunuri pe care o familie sau o comunitate nomadă le puteau deține era limitată de însăși natura itinerantă a vieții lor. Standage face un inventar al efectelor din dotarea unei familie de nomazi acum câteva milenii:

“Un cuțit, o suliță, arc și săgeți, o brățară, un năvod,  pieptăn, castaniete, fluier, centură, ciocan și pălărie”.

Bunurile de mai sus nu erau propriu-zis proprietatea celui care le transporta. Ele aparțineau comunității și se aflau la dispoziția membrilor acesteia. Același lucru se aplica și în privința hranei. Vânătorul era obligat să își împartă trofeul cu toți ceilalți. Clamarea proprietății asupra bunurilor, resurselor sau terenurilor era cu desăvârșire interzisă. Toți membrii grupului erau egali, indiferent de vârstă sau iscusință într-ale vânătorii. Asta ținea comunitatea unită și flexibilă în fața neprevăzutului.

Esența istoriei.

În societățile sedentare, pe de altă parte, surplusul de hrană a generat inegalități și rivalități. Cei cu hambare pline își permiteau să angajeze mercenari și să confiște, prin forță, terenurile celor mai săraci. Conceptul de proprietate asupra terenurilor și resurselor – inexistent în societățile nomade – a stat la baza tuturor războaielor de la începutul erei agrare și până astăzi.

“Gestionarea surplusului,” scrie Standage “reprezintă însăși esența istoriei”.

Kuznar și Sedlmeyer, doi specialiști în antropologie matematică și teorie a culturii, au demonstrat printr-un model informatic că războiul din Darfur (Sudan), soldat cu zeci de mii de morți și două milioane de refugiați, a avut la bază un conflict între cele două tipuri de agricultură: cea nomad-pastorală și cea sedentară. Varianta oficială afirmă că dezastrul a pornit de la rivalități de ordin etnic sau politic. Studiul celor doi americani dovedește contrariul: o perioadă prelungită de secetă a fost scânteia care-a aprins conflictul între cele două facțiuni, conflict alimentat și de deteriorarea constantă a mediului. Oamenii s-au luat la bătaie pentru că pământul, obosit, nu mai putea să hrănească și vitele unora și culturile de mei ale celorlalți.

Agricultura sedentară se face vinovată și pentru existența granițelor statale de astăzi care nu sunt altceva decât imense garduri simbolice între o fermă și alta. O privire în paralel asupra hărții fizice a Pământului și a celei politice ne oferă o imagine corectă asupra diferenței de abordare dintre gândirea și cultura nomadă, în primul caz, și perspectiva sedentaristă, în al doilea. Lumea liberă s-a terminat acum 15,000 de ani, când a început împărțirea ei în parcele.

Ce s-a pierdut pe drum.

Diamond și Standage nu trec cu vederea beneficiile sedentarizării. Surplusul de hrană a alimentat nu doar inegalități și conflicte, ci și dezvoltarea meșteșugurilor și a artelor, progresul tehnic și științific. O societate fără grija mesei de mâine și-a permis luxul de a inova, lucru pe care nomazii nu l-au reușit. De aici și decalajul imens între lumea modernă (a noastră) și puținele insule de nomadism care au supraviețuit, în special pe continentul african (tuaregii, masaii, boșimanii din deșertul Kalahari).

Unde-ar fi ajuns omenirea dacă vânătorii și pescarii de acum cincisprezece milenii nu s-ar fi lăsat seduși de beneficiile agriculturii este greu de spus. Cert este că nu ne mai putem întoarce la momentul zero. Șapte miliarde de oameni nu pot trăi doar din pescuit și culesul fructelor sălbatice, mai ales în condițiile în care mare parte din fostele păduri au fost transformate în ferme și plantații.

Pe de altă parte, un studiu atent al sistemului social din comunitățile nomade ne poate oferi un răspuns la multe dintre întrebările de astăzi. De ce avem atâta sărăcie într-o eră a belșugului, atâta război într-o epocă a păcii, atâtea boli într-un ev de aur al cercetării științifice. Ceva esențial s-a pierdut pe drum.

De citit:

Jared Diamond: The Worst Mistake in the History of the Human Race. (free)
Tom Standage: An Edible History of Humanity (Amazon)
Studiul Kuznar-Sedlmeyer (free, pe site-ul University of California)