Cum decurge un visa run în Thailanda

Toate persoanele care stau o perioadă lungă în Thailanda sunt obligate să iasă din ţară odată la 90 de zile. Ies şi intră din nou. Se numeşte visa run. Există companii care vând bilete pentru excursii până la graniţă. Din Phangan plăteşti 1700 THB (40 EUR),  te plimbi 1.000km cu vaporul şi microbuzul, primeşti patru ştampile pe paşaport şi ai rezolvat. Am fost avertizată că este extrem de obositor să o fac “dintr-o bucată” şi că mai bine ar fi să dorm o noapte undeva pe drum. N-am ascultat şi iată ce s-a întâmplat:

3:45 Sună ceasul. L-aş arunca cât colo şi m-aş întoarce pe partea cealaltă să-mi continui somnul. Am adormit abia acum trei ore, nu e corect!

4:00 Sunt îmbrăcată, spălată, pieptănată. Îmi beau cafeaua pe terasă. Soarele e mai norocos decât mine, mai are două ore de somn. Plus că s-a culcat mult mai devreme decât am reuşit eu să o fac.

4:15 Ultima ţigară, pun mâncare în castronul lui Pangururan, încui casa, îmi iau geanta pregătită cu tot ce-mi trebuie de cu seara. Am pus “Copiii de la miezul nopţii” – cam grea, dar e ultimul roman necitit din tot ce am reuşit să aducem din ţară, paşaport, bani, ţigări, şal, iPod, şerveţele uscate şi umede. Asta e tot ce-mi trebuie pentru o zi pe drum.

4:20 Plec cu Unirea spre Thong Sala. O las în port toată ziua, nu i se întâmplă nimic. Mă rog, e admirată de toată lumea, dar cu asta s-a învăţat deja.

4:40 Ajung la port. Am fost tentată să merg mai repede pentru că drumul era pustiu. Mi-a răsunat vocea lui Brăduţ în cap de nu m-am văzut: “mergi încet!”.

4:45 Sunt deja pe vapor. Sunt puţini pasageri, aşa că profit să mă întind pe trei fotolii şi să-mi continui somnul. Nu prea-mi iese, aud toate vocile din jur. Doi ruşi s-au instalat undeva pe aproape şi vorbesc ca ruşii – extrem de tare, ca şi cum o lume întreagă ar trebui să-i audă.

7:15 Simt o rază de soare pe faţă, hm, cred că am reuşit să aţipesc şi acum trage soarele de mine să mă trezesc. Acelaşi sentiment de împotrivire, dar nu am ce face, vaporul a încetinit, semn că am ajuns în portul Donsak.

7:20 Cobor de pe punte cu ochii cât cepele să nu ratez plăcuţa cu “KS Visa Run Service”. E prima oară când fac asta, trebuie să fiu atentă să nu nimeresc în alt microbuz şi să ajung, Doamne fereşte, la Bangkok.

7:35 Am arătat biletul de trei ori, nerăbdătoare să mă urc în microbuz şi să ocup un loc bun. Wait a minute mi s-a spus la primul microbuz. You, next la al doilea. La al treilea wait a minute. Din nou? Nu se poate, ceva e dubios. Ăia care mi-au vândut biletul sigur m-au păcălit. Al doilea wait a minute s-a sfârşit cu o mâzgăleală de cariocă albastră, waterproof în palma mea dreaptă. For ticket back to Koh Phangan. Ah, ce bine, pare un fel de garanţie că nu voi fi abandonată pe drum.

7:40 Pornim, 32 de oameni în 3 microbuze. Al meu e nou, cu scaune de piele şi pasageri mai puţini decât locurile disponibile. Ia să vezi că mă întind iar şi dorm. Ah, nu, domnul din Hawaii (aflu  pe drum originea) se mută pe rândul meu. Oricum e mai bine cu două scaune decât cu unul. Mă ghemuiesc cumva şi aţipesc.

10:20 Oprim pentru micul dejun. Nu am idee unde suntem. Îmi cumpăr o prăjitură mare şi un suc de portocale. Îmi place să mănânc dulce dimineaţa; am şi recomandare de la medic din cauza tensiunii mici.

10:25 Şoferul ne verifică paşapoartele, să avem Departure Card cu ştampilă. Avem toţi. Ah, e un puşti care nu are. Nu ştiu ce s-a întâmplat, zice el cu ochii mari, presimţind pericolul. Are ştampilă de intrare în ţară numai pe paşaport. Problem, border will stop you, call the police. Săracul, nu s-a prins că şoferul glumeşte şi s-a scurs de pe scaun de frică.

Fac o paranteză ca să explic ce-i cu hârtia asta. O primeşti la intrarea în Thailanda, o completezi cu datele personale. Jumătate este Arrival Card şi rămâne la vameş, cealaltă jumătate ţi se capsează de paşaport şi o ţii acolo până la ieşirea din ţară, când ţi-o ia alt vameş. Ştampilele de intrare şi ieşire se pun şi pe hârtie şi pe paşaport.

10:30 Pe repede înainte primim toţi hârtiile, suntem somaţi să le completăm NOW, deşi mai sunt două ore până când ajungem în vamă. Toată lumea completează conştiincioasă, ca la extemporal la şcoală.

10:35 Minibus, minibus. Quick, quick. We go NOW!

10:40 Încerc să citesc. Nu pot, mi se face greaţă. Şoferul merge cu suta la oră şi frânează brusc când apare un obstacol, de obicei o motoretă. Bine că frânează!

12:00 Oprim din nou. Mă doare gâtul, mi-au amorţit picioarele. Am ajuns în vamă.

12:20 Am ieşit din Thailanda, stau la coadă să intru în Malaezia. Cele două puncte de frontieră sunt la 70 de metri, distanţă pe care o parcurge toată lumea pe jos, cu paşapoartele în mâini.

12:40 Am intrat în Malaezia, am ieşit din Malaezia. Stau la coadă să intru înapoi în Thailanda.

13:00 Am intrat din nou în Thailanda. De când nu mai fusesem pe aici. Mi se făcuse dor!

13:10 Quick, Quick. Minibus, we go NOW! Plecăm. În altă configuraţie decât pe drumul de venire, pentru că o parte dintre călători merg la Trang. Nimeresc într-un microbuz vechi şi obosit, cu scaune mici şi incomode. Bafta mea că nimeni nu vrea să stea în spate, am patru scaune numai pentru mine. O să mă întind şi o să dorm.

14:30 Oprim pe marginea drumului. Microbuzul de Trang ne-a prins din urmă şi ni-l transferă pe puştiul fără Departure Card. L-au ţinut mai mult ca să îi rezolve problema.

15:30 Am înţepenit pe cele patru scaune, nici vorbă de somn. Ce bine că poposim pentru prânz. Ce rău că nu-i nimic de mâncare în locul ăsta.

15:40 Plecăm în mare viteză. Ultimul vapor pleacă la 18.00 de la Donsak şi până acolo mai sunt 200km.

16:00 M-am mutat pe alt scaun ca să evit ţopăiala provocată de lipsa suspensiilor. Parcă e ceva mai bine aici, e şi mai moale. Ascult muzică.

17:00 Nu ar trebui să mai dureze mult. Sper să ţină bateria iPod-ului. Şi răbdarea mea. Dacă nu prindem barca de 18:00 trebuie să o aşteptăm pe cea de noapte. Brrrr, nici un vreau să mă gândesc – pleacă la 22:00 din Donsak şi îi ia 6h să parcurgă cei 100km până la Koh Phangan.

17:30 Ajungem în port. Uraaaa, prindem barca de 18:00!

17:35 Şoferul îmi verifică “ştampila” albastră din palmă, sunt în regulă, îmi cumpără bilet.

17:50 Sunt instalată în fotoliu, cu vedere la apus. Koh Phangan, here I come (back)!

20:30 Păşesc pe insulă. Unirea mă aşteaptă cuminte şi mă duce domol acasă.

20:55 Ajung pe terasa casei. Văd că uşă de la bucătărie e deschisă. Ne-au călcat hoţii! Ah nu, Pangururan, cel mai descurcăreţ motan, a învăţat să se hrănească singur – a împins uşa, s-a urcat pe frigider şi a mâncat direct din pungă.

21:15 N-au trecut decât 17 ore şi jumătate. Întinsă în pat, îmi ia câteva minute să mă acomodez cu atâta spaţiu numai pentru mine.

21:30 Adorm.