Tao Garden, Chiang Mai. As you wish, miss Olivia.

Într-un colţ se serveşte apă caldă şi ceaiuri de plante medicinale, ce vizează detoxul, regenerarea şi digestia. Lumea bea apă caldă cu poftă de gurmand ce-şi atacă farfuria, într-un local de trei stele Michelin. Intenţia dă mai multe senzaţii în cerul gurii decât aroma, avea să-mi spună mai încolo un coleg naturopat australian, ce se stabilise de ceva vreme la Bangkok. E suficient să ştii că metoda fortifică rinichii şi spală stomacul ca să te simţi apoi stimulat să-ţi imaginezi desfătări sublime cu cea mai fină şi nepreţuită licoare. Voila, deja salivez.

– End nau ui meik ză abdominăl masaj, sună în engleza cu accent a lui Walter următoarea indicaţie.

Inspiră profund o halcă zdravănă de qi si, apoi expiră lent, demonstrativ. Pe apnee fiind, începe să-şi maseze profund, temeinic, pântecul supt. Secunde trec după secunde şi par minute întregi. Simt că mă sufoc. Imperturbabil ca un taoist adevarat, Walter se îndreaptă, îşi ridică spre cer mâinile a slavă şi trage aer pe gură, cu zgomot.

– Aaahhhggg…

Cei 30 de oameni strânşi la practica de dimineaţă horcăie, dându-şi parcă duhul.

– Aaaaaaaahhhhhhhhggggggg…

Mă crispez. N-ar trebui. Regulile occidentale de bună cuviinţă sunt aici penibile şi periculoase. Eructaţia provocată, de pildă, e o practică sănătoasă de prevenţie a bolilor şi nimeni nu râde de asta. Naturalia non sunt turpia e o expresie thailandeză şi se pare că numai mie îmi scapă traducerea.

– End nau Mantak Chia uil căntiniu ză prectis.

Aşteptam de mult. De după pilonul gros al pavilionului, se arată Mantak, îmbrăcat într-un costum de vară bleumarin, cu mâneci scurte şi încălţat în saboţi de cauciuc, de la Crocs.  Ca să vezi! Câte avem în comun! Îl studiez pe îndelete cu ochii mijiţi de ultimele mele rămăşiţe de miopie.

– Take the bamboo hitter!

Într-o tolbă de pânză groasă de cort, aşezată lângă podium, stau îngrămădite nişte măturici de bambus cu mâner împletit. Ni le împărţim frăţeşte.

– Now, hit the pinkie of your left arm. And the palm … forearm… arm… the chest… the abdomin… your right leg… the foot. And now the little finger of your  right foot. And now go back. Hit! Hit! Hit! Feel the sensation. This is your heart meridian.

Mă bat că vreau. Apăsat, cadenţat, cu mâna dreaptă. Ca un fierar de lemn, dintr-un mecanism de ceas de turn, ce-şi bate greu cu ciocanul o potcoavă nouă, sprijinit pe nicovală. Iar inima îmi ticăie multumiţă. De-acum altfel se aşează practica pe sufletul meu. Îmi întind tendoanele şi limba, după cum cer indicaţiile lui Mantak, fără să mă jenez. Sar în sus cu detenţă şi râd cu toată gura la aterizare, executând The Healing Laughing, ca un puşti dezinhibat. Iar cupola pavilionul îmi amplifică râsul. Mantak Chia e satisfăcut.

-See you after the breakfast!

Beţia de fructe

Bufetul, întins pe o platformă plutitoare ce se lăţeşte în mijlocul unui lac în care plescăie leneş din coadă nişte somoni graşi şi roşii, geme de mâncăruri thailandeze. Orezul e alb şi lipicios, ca cel pe care îl devoram acum 15 ani în Japonia, dar acum zic pas. Sunt şi pulpe şi piepţi de pui crescuţi organic în ferma din Tao Garden, şi omlete, ouă tari, supe de creveţi, peşte la cuptor şi legume fierte în aburi, din care mă hotărăsc să nu gust măcar.

Legumele proaspete vin toate din grădina proprie, îngrăşate cu găinaţ. Soarele şi ploile dese umflă morcovii, castraveţii şi ţelina c-un suc dulce şi aromat, ce mă tulbură ca vinul. Şi totuşi, aţa mă trage spre tonele de fructe exotice, photoshopate parcă, în culori înţepate şi cu gusturi insitente. Mă îmbăt cu ele şi simt cum renasc ca un Phoenix auriu. Lângă Clinica Pakua tronează JuiceBarul, locul nepierzaniei mele. Socotelile mele de-acasă, despre un detox măiastru de trei săptămâni, n-au de ce să nu se potrivească în târgul thailandez. Totul mi se aşterne dinainte, ca un covor roşu.

Calc aşadar pe el în vârful degetelor şi-l las să mă conducă spre Pakua Clinic.

– Miss O-li-vi-aaaa, îmi silabiseşte dulce Ciom numele, numai zâmbete din spatele mesei de recepţie din clinică. Au thailandezii un fel aparte de a cânta cuvintele, deconcentrant. Îţi risipeşte crisparea pe care nu ştiai să o ai şi te face să zâmbeşti prea larg, tâmp, neeuropean.

Ciom îmi dă un carneţel de programări unde putem trece împreună toate procedurile din clinică, dacă le vreau. Mă înscriu la terapia colonului, Chi Nei Tsang, liver-detox şi Guasha massage. Nu, nu mă interesează să-mi fac analizele de sânge. Şi nici amprenta aurei. N-ar avea nici o revelaţie, după două zile pe avion, vreme în care oboseala crâncenă mi s-a ghemuit adânc în oase. Şi apoi, ştiu prea bine că după 48 de ore de sucuri de fructe şi legume voi zbârnâi iar. Aşa că îmi anulez mesele pentru restul sejurului, făcând o economie de câteva mii de thai baht şi o alta de câteva mii de lei pentru consultaţiile medicale pe care nu o să le fac în Bucureşti.

– As you wish, miss O-li-vi-aaa!

Mi se pare ciudat că-mi zice asta. Practic verbalizează prima ce simt eu de când am venit. As-you-wish, miss O-li-vi-aaa!, îmi repet în gând. Îmi place cum sună. Plec fredonând în surdină ca să falsez nestânjenită. Aas youu wiiiiiish, aaaas youuu wiiiiish…