Iran, sub vălul Șeherezadei 3. Dobrogea-Persepolis, transport cu imperiul.

Text și foto: Ștefan Dobroiu, pentru Tedoo.ro.

E marți dimineața, ora 6.30, iar la ieşirea din camera de la ultimul nivel al hotelului Niayesh mă împiedic de o pisică neagră. Nu mă sperii, pentru că gândul la micul dejun îmi dă puteri, la fel ca şi grija să fac câteva poze de pe terasă. Răsăritul scaldă întreg Shirazul într-o pâclă caldă. E o zi mare, în care o să parcurgem vreo 2500 de ani de istorie şi mai bine de 500 de kilometri  pentru a petrece o noapte în compania fantomelor negustorilor de pe Drumul Mătăsii. Dar să nu anticipăm.

Persepolis în două ore.

Hotelul ne-a găsit maşină şi şofer pentru următorul episod al călătoriei, drum care în România categoric nu s-ar putea parcurge într-o singură zi: 500 de kilometri între Shiraz şi Yazd, cu opriri în magnificul Persepolis şi necropolisul Naqsh-e Rostam, apoi o “şuetă” cu marele Cirus, înmormântat la Pasargadae, totul urmat de un slalom printre munţi şi unele dintre cele mai aride regiuni ale Iranului, până în apropiere de Yazd.

Şoferul (în farsi “şufer“) seamănă cu Saddam Hussein şi are o engleză ultra-limitată, aşa că deja mă gândesc cum să combin cele zece cuvinte cunoscute în limba lui pentru a-l ruga cât mai politicos să oprească din când în când pentru poze. Pentru prima parte a călătoriei nici nu e nevoie, ieşirea din Shiraz nefiind dintre cele mai fotogenice. Apropierea de Persepolis creşte gradual aşteptările, pentru că cei 70 de kilometri scad vertiginos, iar la capătul drumului, după o curbă şi o parcare, se află cel mai important obiectiv turistic al Iranului.

La intrare avem un mic hop: cum îi spui şoferului că reîntâlnirea are loc “în” două ore şi nu “la” ora două? Ca să ne arate că a înţeles, schimbă (cu două împunsături de şurubelniţă) ora pe ceasul maşinii, iar noi o luăm la pas spre marea capitală a primului imperiu persan, întins, la 490 î.e.n., de la valea Indului în est, Maroc în vest şi Dobrogea şi lacul Aral în nord. Văzusem imagini cu străvechea metropolă, dar acestea nu prea te pregătesc pentru urma de regret simţită în Persepolis: din impresionanta capitală a rămas mai puţin decât probabil ai fi vrut.

Cum la 8 dimineaţa nu mai e nimeni altcineva la casa de bilete, ne mirăm în solitudine că tichetul de intrare într-unul din cele mai importante obiective turistice din lume este doar 5000 de riali. Adică 50 de bani. Spre comparaţie, accesul în mai popularul Taj Mahal este 15 dolari pentru turiştii străini şi 40 de cenţi pentru indieni. Din fericire, Iranul nu practică preţurile duble.

Persepolis îţi stârneşte imaginaţia şi fără să vrei te apuci să “reclădeşti” coloanele pe jumătate dărâmate, superba Poartă a naţiunilor, palatul Apadana şi, preferatul meu, palatul Tachara, care aduce, în lumina soarelui deja cocoţat sus pe cer, cu un Stonehenge şlefuit şi geometric.

Dacă nu vrei să scormonești sub fiecare piatră, nu-ţi programa o jumătate de zi pentru Persepolis. Situl este mare, dar autorităţile închid părţi generoase din el pentru “renovări”, iar ce rămâne accesibil poate fi vizitat în două ore, mai ales dacă te grăbești ca noi spre Yazd. Nu rata basoreliefurile soldaţilor persani nici basorelieful cu încleştarea unui leu cu un bivol (coama leului şi cornul bivolului sunt vechi reprezentări zoroastriene ale Soarelui şi Lunii.

De aici imaginaţia se activează iarăşi şi iată, Alexandru cel Mare vine să prade marea capitală în 330 î.e.n. Ce a început el e continuat de un imens incendiu şi terminat de timp, alţi invadatori sau simpla nepăsare a autorităţilor iraniene, multe dintre cele mai interesante basoreliefuri şi sculpturi ale oraşului ajungând în ultimele secole în colecţiile marilor muzee din lumea întreagă.

Naksh-e Rostam și Pasargadae. De vorbă cu Cirus, Darius şi Xerxes.

La 12 kilometri de Persepolis se află necropola Naksh-e Rostam, care adăpostește impresionantele morminte ale lui Darius I, fondatorul primului imperiu persan, Xerxes (transformat în villain efeminat în blockbusterul hollywoodian 300), Artaxerxes I şi Darius al II-lea. Şi aceste morminte au fost jefuite de armata lui Alexandru.

Dintre basorieliefurile de la baza necropolei, primul care o să-ţi atragă atenţia prezintă un moment sumbru din istoria Imperiului Roman: capturarea lui Valerian, singurul împărat al Romei luat prizonier. Valerian va avea un sfârşit groaznic în mâinile perşilor: după îndelungate umilinţe, i se va turna aur topit pe gât. Situl surprinde şi graţie “cubului lui Zoroastru”, o construcţie pe care ai crede-o mult mai recentă, dar care datează din secolul V înainte de Hristos.

Revenind la Xerxes şi la filmul 300, poate-ţi aminteşti de reacţia iranienilor la lansarea acestuia în deschiderea festivalul de la Berlin în 2006. Replica a fost imediată, vehementă şi n-a venit obligatoriu dinspre ayatollahul Ali Khamenei, ci mai ales din partea unei mulțimi de intelectuali iranieni emigraţi în toate colţurile pământului. Cum nu mă așteptam ca blockbusterul să fie sută la sută corect istoricește, reacţia diasporei iraniene mi s-a părut atunci exagerată.