Iran, sub vălul Șeherezadei 3. Dobrogea-Persepolis, transport cu imperiul.

Femeile nu ar trebui să se îngrijoreze, pentru că legea locului nu le cere decât să-și acopere părul și gâtul cu o eșarfă. Nu am văzut nicio turistă atenționată pentru vreo eşarfă mai lălâie. Prin oraşele foarte mici şi mai puţin turistice, îmbrăcămintea femeilor este în general mult mai sobră, iar numărul celor care poartă chador (mantia ce le acoperă din cap până în picioare) este mai mare decât în Teheran sau Esfahan.

Zici “mersi”, vorbești persana.

Să înveţi câteva cuvinte în farsi nu este deloc o idee proastă, pentru că engleza nu e foarte populară în Iran. În locurile foarte turistice nu vei avea probleme, dar vei întâlni o mulţime de taximetrişti care nu ştiu boabă de engleză, iar a cere indicaţii pe stradă poate fi o corvoadă. Să înveţi să pronunţi (relativ) bine poate ajuta ca să fii înţeles şi să afli măcar direcţia spre locul de vizitat.

Oricum, la cât de amabili sunt, iranienii ar fi în stare să vină cu tine până la destinaţie sau se te urce în maşină şi să te ducă până acolo, dacă destinaţia e prea îndepărtată pentru o plimbare pe jos. La sfârşit, poţi mulţumi cu un familiar mersi, pronunţat ca în franceză, sau, dacă vrei să impresionezi, cu mai formalul moteşakeram, care înseamnă “sunt recunoscător”.

Efortul de a învăţa câteva cuvinte în farsi le va arăta iranienilor că le respecţi limba şi cultura. Vei provoca zâmbete, iar lumea va fi mult mai deschisă să comunice, să te ajute sau să-ţi pozeze. Îmi aduc aminte cu plăcere de un bătrânel din Shiraz care s-a luminat la faţă când i-am zis că lădiţa la care cioplea de zor e… kaşang. Mi-a dat pe loc o lecţie de vocabular şi zece secunde mai târziu ştiam că zibá şi koşgél înseamnă același luceu: frumos.

Poate că persana ţi se pare o limbă total diferită de română, dar nu e chiar aşa. Face parte din limbile indo-europene, verbele se conjugă familiar (“ci e?” înseamnă “ce e?”) şi vei întâlni cuvinte cu sonoritate familiară: ab este apă, iar cuvintele pentru “roşu” îţi vor spune cum au ajuns “cârmâz” şi “sorg” în limba română. Laleh e lalea, bakşiş înseamnă cadou, limun lămâie, iar portukal şi pilaf nu mai au nevoie de traducere.

Tricoul cu “I Love Iran”.

Dar ce-i mai important, uită-ţi acasă suspiciunile şi prejudecăţile legate de Iran. Recunosc că înainte de a mă informa despre ţară aveam o imagine foarte neclară despre ce m-ar putea aştepta în călătorie. Dacă şi ţie ţi se pare că iranienii stau în peşteri şi că nu ies de-acolo decât să se strângă în vreo oază şi să scandeze “Moarte Americii!” în timp ce scutură puşti automate deasupra capului, află că lucrurile nu stau deloc aşa.

Vei fi des întrebat ce părere ai despre Iran şi eu unul am observat că interlocutorii mei preferau un răspuns sincer unuia “diplomatic”: am zis de fiecare dată adevărul, şi anume că am plecat de acasă cu mari rezerve, dar că nu aş avea nicio problemă să port un tricou cu “I love Iran” (ceea ce oricum nu se găseşte pe nicăieri).

Atenţie, uneori întrebările pe care le pui spun mai multe despre părerile tale decât eventuale comentarii directe. Consecinţă directă a imaginii lor în lume, unii iranieni sunt o idee suspicioşi când vorbesc cu străinii şi ai face bine să-ţi perii de prejudecăţi întrebările.

Când CelălaltŞtefan s-a interesat dacă există vreun cabinet de stomatologie în Yazd, rezultatul a fost o sprânceană brunetă ridicată şi un răspuns categoric: Iranul are cel mai bun sistem medical din Orientul mijlociu şi da, în Yazd există mai multe cabinete stomatologice! Ce voise Ştefan să întrebe era dacă există vreun cabinet deschis DUMINICA, dar exprimarea nefericită a dus şi la un răspuns pe măsură.

Va urma. Din episodul următor: Yazd, pe urmele lui Zoroastru. Ce faci pentru o muşcătură de cămilă. Cu sau fără Lonely Planet? Cum faci gheaţă printre dune. Choux-uri sau baclava?

Text și foto: Ștefan Dobroiu, pentru Tedoo.ro.